Tuesday, April 4, 2017

Tort de ciocolata cu crema de mascarpone si afine


    Desi nu pot numi acest preparat un vestitor al primaverii, este unul dintre deserturile mele preferate pe care nu ezit sa il prepar ori de cate ori am ocazia, indiferent de anotimp. Blatul dulce si pufos de ciocolata se imbina perfect cu jeleul acrisor si crema cu fructe crocante, purtandu-te intr-un taram nemarginit al aromelor si senzatiilor, desertul fiind potrivit pentru orice ocazie.

Ingrediente

Pentru blat:
  • 100 g + 40 g unt
  • 100 g zahar pudra
  • o pastaie vanilie
  • 6 galbanusuri
  • 6 albusuri
  • 150 g ciocolata neagra
  • 15 g cacao
  • 100 g zahar tos
  • 140 g faina
  • 2 lg praf de copt
Pentru sirop:
  • 250 ml apa
  • 150 g zahar
  • coaja de la o lamaie
Pentru crema:
  • 500 g mascarpone
  • 100 ml smantana lichida
  • 100 g zahar pudra
  • 200 g afine
Pentru jeleu:
  • 300 g zmeura
  • 3 Lg zahar
  • 100 ml apa
  • 10 g gelatina


    Pentru blat am mixat intr-un bol cele 100 g de unt cu zaharul pudra si vanilia pana ce am obtinut o consistenta cremoasa, apoi am incorporat pe rand galbenusurile. Intr-un vas separat am topit la Bain-Marie ciocolata neagra impreuna cu restul de unt si cacao, iar dupa ce compozitia s-a racit am amestecat-o cu crema de galbenusuri.

    Am batut albusurile la viteza mare pana ce acestea s-au intarit, apoi am adaugat treptat zaharul tos, obtinand astfel o bezea lucioasa, apoi am amestecat faina si praful de copt cu o treime din cantitatea de bezea, incorporand ulterior si restul cantitatii, ca bezeaua sa ramana in continuare pufoasa si aerata. Am combinat apoi crema de galbenusuri si ciocolata cu bezeaua, am pus amestecul intr-o forma de copt rotunda cu diametrul de 26 cm si am dat-o la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru cca o ora. Am lasat apoi blatul la racit.



    Am taiat apoi blatul in doua parti egale folosind un fierastrau pentru blat, dar poate fi folosit la fel usor si un cutit zimtat. Dupa ce l-am insiropat, am preparat crema, am asezat-o in straturi si am continuat cu jeleul. Pentru acesta am incalzit zmeura, apa si zaharul pe aragaz, obtinand un piure pe care l-am pasat apoi la blender si l-am strecurat pentru a obtine o textura cremoasa, iar la final am adaugat gelatina preparata conform instructiunilor de pe ambalaj. Tortul a stat peste noapte la rece.


Pofta buna! :)

2 comments: